Lucrările au fost oprite peste iarnă, când stratul de zăpadă a fost mare în masivul Parâng, iar acum este accelerat ritmul pentru ca investiția să fie gata la finalul lunii viitoare, așa cum prevede contractul – spune administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram.

Administratorul public a mai precizat că nu există restricții din cauza lucrărilor, astfel că turiștii care vor să urce la munte o pot face.

Drumul are aproape 4 kilometri și se intersectează chiar cu pârtiile de schi, fiind construite tuneluri pe sub acestea. Investiția se ridică la aproximativ 17.3 milioane de lei.

 

Sursa: Realitatea de Hunedoara

Articolul precedentRELAXARE de la 1 iunie indiferent de numărul vaccinaților
Articolul următorTrei comune din nordul judeţului au fost afectate de inundaţii