Mai multe cupluri s-au căsătorit „de probă”, astăzi, de Dragobete, la Castelul Corvinilor din Hunedoara.

Mariajele au fost oficiate în capela din incinta castelului medieval. Peste 20 de perechi de îndrăgostiţi au ales să spună „Da” în faţa primarului municipiului de pe Cerna, Dan Bobouţanu, oficiindu-şi, astfel, relaţia pentru o zi. Cuplurile care au participat la sărbătorea Dragobetelui au beneficiat de intrare gratuită la Castelul Corvinilor, iar odată cu oficierea căsătoriei au primit un certificat de căsătorie, flori şi câteun pahar de şampanie.

Evenimentul a fost organizat prima dată, la Castelul Corvinilor, în urmă cu doi ani, iar de atunci, mai mulţi hunedoreni, precum şi turişti sosiţi în vizită la monumentul medieval au ales să îşi oficializeze relaţia, pentru 24 de ore, de sărbătoarea iubirii la români.

Articolul precedentFostul ministru al Educației s-a aflat în Straja
Articolul următorPensionarii mineri, ignorați de reprezentanții Guvernului