Pensionarii mineri, ignorați de reprezentanții Guvernului. Reprezentanții Ligii Pensionarilor Mineri Valea Jiului au lansat  o invitație la dialog către liderii Guvernului și ai PSD, în vederea soluționării unor probleme importante cu care se confruntă pensionarii și, mai ales, pensionarii mineri, din această regiune a țării.

Întâlnirea ar fi trebuit să aibă loc în data de 22 februarie, însă solicitarea pensionarilor mineri a rămas fără ecou. La întrevedere au fost invitați ministrul Muncii – Marius Budăi, secretarul de stat de la Ministerul Energiei – Doru Vișan, președintele CNP – Robert Stănescu, directorul general al CEH – Samuel Dioane, directorul general al SNIMVJ – Vasile Pavel, senatorii Cristian Resmeriță și Viorel Sălan, deputații Laurențiu Nistor, Sorin Marica și Natalia Intotero dar și secretarul general al PSD – Codrin Ștefănescu. Numai că întâlnirea nu a mai avut loc, pentru că persoanele vizate nu au putut onora invitația.

În schimb, delegația pensionarilor mineri a participat la un dialog cu senatorul Cristian Resmeriță, căruia i-au expus problemele cu care se confruntă în prezent pensionarii din Valea Jiului și i-au cerut să se implice mai mult în soluționarea acestora.

 

 

 

 

 

 

Articolul precedentDRAGOBETE. S-au căsătorit „de probă” la Castelul Corvinilor
Articolul următorCăutat în Austria, pentru furtul unor utilaje de 55.000 de euro, prins la Deva