Un consilier local de la Orăștie a fost declarat incompatibil de Agenția Națională de Integrititate (ANI).

ANI a constatat starea de incompatibilitate în cazul consilierului local PSD, din Orăștie, Petre Radu Onuț. „În perioada 04 aprilie – 01 august 2016, societatea comercială, în cadrul căreia persoana evaluată a deţinut funcţia de director comercial, a avut relaţii comerciale cu Primăria Municipiului Orăştie, astfel, a emis un număr de 71 de facturi către aceasta, în valoare de 13.732,17 lei. Astfel, persoana evaluată a încălcat dispoziţiile art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003”, se arată într-un comunicat de presă al instituției.

Alături de consilierul local hunedorean, alți doi aleși mai sunt acuzați de ANI de încălcarea legii. Este vorba despre Ion Croitoru, viceprimar şi consilier local la Băbeni, în judeţul Vâlcea, precum și de Emil Bușescu, consilier local la Vlădeşti, în judeţul Argeş.
„Persoanele evaluate au fost informate despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Persoanele evaluate au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare”, se mai arată în comunicatul transmis de ANI.

Articolul precedentUn bărbat din Petroșani, suspect în cazul jafului armat din Bumbești Jiu. Greșeala care l-a dat de gol
Articolul următorCum este structurat bugetul municipiului Vulcan?