Oficialii Guvernului au făcut o serie de declarații în ceea ce privește viitorul Complexului Energetic Hunedoara. Se vorbește de o amnistie fiscal prin ștergerea datoriilor și înființarea unei noi societăți.

Reprezentanți ai Sindicatului Muntele s-au întâlnit cu Viorica Dăncilă dar și cu ministrul de Finanțe, Orlando Teodorovici. Darius Câmpean susține că trebuie să se înființeze o nouă societate.

“Trebuie să se formeze Complexul Energetic Valea Jiului cu minele din Valea Jiului și încă un grup la Paroșeni”, a declarat Darius Câmpean, președintele Sindicatului Muntele.

Noua entitate, potrivit sindicaliștilor ar trebui să fie formată din Sucursala Electrocentrale Paroșeni, cele 4 exploatări miniere: Lupeni,Vulcan, Livezeni și Lonea și Sucursala Prest Serv. Sindicaliștii au refuzat să comenteze, în schimb, declarațiile oficialilor guvernamentali cu ceea ce privește viiorul termocentralei Mintia.

 

Articolul precedentMedicină școlară cu medicii de familie
Articolul următorInvestiții publice finanțate din excedentul bugetar