Aproximativ 300 de deţinuţi de la penitenciarul din Bârcea Mare, de lângă Deva, şi-au exprimat în scris intenţia de a vota la alegerile de mâine, 10 noiembrie, pentru preşedintele României, au anunţat reprezentanţii unităţii de detenţie.

Situația statistică estimativă indica, joi, 7 noiembrie, că 308 persoane private de libertate, aflate în cutodia Penitenciarului Deva, și-au exprimat în scris intenția de a participa la scrutinul electoral de duminică.

Numărul deţinuţilor cu drept de vot din Penitenciarul Deva este de 339, iar al persoanelor private de libertate custodiate în această unitate de detenţie 389. „Subliniem faptul că situația numerică centralizată la data de 07 noiembrie 2019 este estimativă, termenul limită pentru depunerea listelor nominale și a cererilor, la secţia de votare în a cărei rază teritorială se află penitenciarul sau locul de deţinere, fiind preziua votării, cel mai târziu la ora 20:00. Situația numerică a persoanelor private de libertate care și-au exercitat dreptul de vot va fi comunicată după finalizarea activității de votare”, au transmis reprezentanţii Penitenciarului Deva.

În conformitate cu prevederile art. 7 alin. (1) din Decizia Biroului Electoral Central nr. 56/18.10.2019 privind unele măsuri pentru exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale la alegerile pentru Președintele României în anul 2019, alegătorii deținuți în baza unui mandat de arestare preventivă sau care se află în executarea unei pedepse privative de libertate, dar cărora nu li s-a interzis exercitarea drepturilor electorale, votează prin intermediul urnei speciale.

Articolul precedentProgram special, astăzi, la “Starea Civilă” din Deva
Articolul următorCFR are nevoie de suprafețe mai mari de teren pentru linia de cale ferată Frontieră-Curtici-Simeria