Importanța drumului spre Herculane a fost readusă, din nou, în atenția ministrului Transporturilor. Răzvan Cuc s-a aflat, din nou, în județul Hunedoara. Ministrul s-a întâlnit și cu reprezentanții autorităților locale.

Printre primarii care au participat la întâlnirea cu ministrul s-a aflat și Dănuț Buhăescu, edilul din orașul Uricani. Acesta i-a solicitat, din nou, ministrului Transporturilor reluarea lucrărilor la drumul spre Herculane.

Primarul orașului Uricani, Dănuț Buhăescu a solicitat din nou sprijin pentru continuarea investiției la DN 66A Uricani – Băile Herculane. Acesta apeciază că investiția odată realizată ar deschide noi oportunități de dezvoltare pentru Valea Jiului și ar scurta timpul de deplasare pentru locuitorii județului Hunedoara care doresc să ajungă în stațiunea Băile Herculane.

Dănuț Buhăescu l-a infomat pe ministrul Transporturilor că acest proiect este dorit de întreaga comunitate locală din Valea Jiului, amintindu-i că în acest sens, circa 20.000 de locuitori ai Văii Jiului au semnat anul trecut o petiție prin care arată că își doresc continuarea modernizării drumului, această inițiativă susținută inclusiv de primari și de o parte a parlamentarilor de Hunedoara, dar și de societatea civilă din Valea Jiului.

 

 

 

Articolul precedentApa Serv marchează ”Ziua Mondială a Apei 2019”
Articolul următorPrimarul din Petroșani a participat la summitul pentru Reconstruirea EUropei