Unul dintre cele mai spectaculoase monumente medievale din Transilvania, Castelul Corvinilor de la Hunedoara, este promovat într-un material video produs de o echipă a cunoscutei televiziuni britanice BBC.

Fosta casă a lui Iancu de Hunedoara apare într-un serial al show-ului de televiziune cu destinații de vacanță „Gateways”, produs de Waddell Media și difuzat de BBC One. Cunoscuții prezentatori tv Mairead Ronan și Joe Lindsay sunt cei care prezintă frumusețea castelului din Hunedoara, vechi de peste 600 de ani, și motivele pentru care acesta merită vizitat.

Materialul video a fost realizat la Castelul Corvinilor în 2017, când cei doi cunoscuți prezentatori ai televiziunii britanice s-au aflat într-un periplu prin Transilvania, unde au filmat la mai multe monumente istorice din această regiune a României, prezentate în cadrul altor episoade ale serialului „Gateways”.

Nu este pentru prima dată când Castelul Corvinilor de la Hunedoara este promovat dincolo de hotare. Impunătorul monument istoric a mai apărut, în anii trecuți, și pe coperta „Lonely Planet”, fiind inclus și pe cunoscutul portal turistic „TripAdvisor” între primele cinci destinații de vacanță din România. De asemenea, tot la castelul din Hunedoara s-au filmat și mai multe lungmetraje unele chiar de Hollywood sau Bollywood.

Castelul de la Hunedoara rămâne unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din județul Hunedoara. Numai anul trecut, peste 300.000 de turişti i-au trecut pragul.

Episodul filmat la Castelul Corvinilor poate fi urmărit aici: 

https://www.bbc.co.uk/programmes/p05xgy2b?fbclid=IwAR1cHxF1L7GIjEAbk9sGjZA99mojyhAUzTUALxNACc7PUP6b-xVSmPLwCpg

Articolul precedentCând va fi redeschis traficul pe A1, între Simeria și Deva?
Articolul următorASTĂZI: Restricții pe două drumuri naționale din județul Hunedoara