20 din 100 de beneficiari ai venitului minim garantat prestează muncă în folosul comunității. La Petroșani, numărul persoanelor care beneficiază de acest ajutor și care ar trebui să presteze diferite activități este de circa 100.

Numai că în această perioadă, când a fost nevoie de intervenție pentru înlăturarea zăpezii au venit la lucru circa 20 de beneficiari ai venitului minim garantat.

În paralel, firma care a câștigat contractul de deszăpezire se ocupă de curățarea străzilor și a trotuarelor. A trecut circa o lună de la căderile masive de zăpadă care au blocat municipiul, iar în multe locuri încă tronează mormanele de zăpadă și gheață.

“Nu îi mai amendez pentru că știu ce au de făcut, dar e vorba și de priorități. Prioritatea noastră a fost aceea de a nu avea niciun drum blocat și în paralel s-au ridicat, cât s-a putut, și mormanele de zăpadă. Lucrurile au mers un pic mai greoi, dar la cantitatea de zăpadă care a fost lucrurile s-au desfășurat bine, mai ales în perioada în care a nins. Cei de la VMG au pe lună un anumit număr de ore pe care trebuie să îl facă și asta nu înseamnă 8 ore pe zi. Din 100 de oameni care sunt la VMG, doar 20 pe zi vin”,  a spus Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.

De altfel, firma a fost și amendată cu suma de 10.000 de lei pentru că nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale, respectiv pentru faptul că în termen de 48 de ore de la oprirea ninsorii nu a degajat toate drumurile.

 

Articolul precedentAccident în lanț pe DN 7. Cinci autoturisme sunt implicate
Articolul următorÎntâlnire cu oamenii de afaceri, la Primăria Hunedoara. Discuții pe marginea unui regulament legat de pietonală