Astăzi au loc Serbările Naţionale de la Ţebea, organizate în memoria marelui erou transilvănean Avram Iancu, de la moartea căruia se împlinesc 146 de ani. Un număr mare de oameni sunt aşteptaţi să ia parte la manifestări.

Ceremonialul oficial va debuta la ora 10:30, în „Panteonul Moţilor”, cu o slujbă religioasă, urmată de evocarea personalităţii marelui patriot Avram Iancu. După aceea, va avea loc ceremonia depunerii coroanelor de flori. Manifestarea va continua cu defilarea Gărzii de Onoare. De la ora 14:30, va începe spectacolul folcloric susținut de mai multe formații și interpreți de muzică populară.

Ca de obicei, la manifestare sunt aşteptate mai multe personalităţi politice, alături de primari şi parlamentari atât din judeţul Hunedoara, cât şi din cele învecinate.

De organizarea Serbărilor Naţionale de la Ţebea s-a ocupat Instituția Prefectului – Județul Hunedoara, Consiliul Judeţean Hunedoara, Centrul de Cultură și Artă al județului Hunedoara şi Primăria Baia de Criş.

Articolul precedentPeste o sută de poliţişti hunedoreni, mobilizaţi în prima zi de şcoală
Articolul următorGrădinița IG Duca finalizată anul viitor