Două incendii de pădure au izbucnit în nordul și sudul județului Hunedoara, în acțiunea de stingere a focului fiind implicați pompieri și pădurari hunedoreni.

 

Pompierii Detașamentului Petroșani, lucrători ai Ocolului Silvic Pui și jandarmi hunedoreni acționează în pădurea aflată pe teritoriul satului Petros, la granița Parcului Natural Grădiștea Muncelului Cioclovina, pentru stingerea unui incendiu ce a afectat litiera și vegetația de la baza pădurii.

“Organizarea intervenției a implicat survolarea zonei afectate de incendiu cu un avion al Aeroclubului Săulești, stabilindu-se că arderea se manifestă pe aproximativ 15 hectare de pădure de foioase și rășinoase. Cei 12 pompieri, 8 lucrători silvici și 2 jandarmi au început acțiunea de stingere după ce au parcurs un traseu anevoios și solicitant până la locul în care se dezvolta arderea. Echipele de intervenție depun eforturi pentru limitarea propagării incendiului prin realizarea unor cordoane de izolare a arderii constând în îndepărtarea vegetației combustibile și înăbușirea focarelor”, a declarat maiorul Anemona Doda, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.

Incendiul de pădure din nordul județului Hunedoara se manifestă pe aproximativ cinci hectare de lăstăriș și doborâturi dintr-o pădure de foioase și rășinoase din zona Buceș – Vulcan.  O echipă de nouă pompieri a Stației Brad este implicată în stingerea arderii. Pompierii au ajuns la locul în care se dezvoltă incendiul după mai multe zeci de minute de mers pe jos prin zona împădurită.

Pentru evitarea producerii arderilor necontrolate, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara face apel la cetăţeni în vederea respectării măsurilor specifice de prevenire a incendiilor. Aceștia reamintesc că, arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, se sancţionează contravenţional cu amenzi cuprinse între 1.000 și 2.500 de lei.

Articolul precedentConcurs. Cu harta și busola, printre zidurile Cetății din Deva
Articolul următorUn hunedorean care și-a agresat soția a ajuns în arest, fiind reținut de polițiști