Scandal cu poliția la ușă, într-o familie din localitatea hunedoreană Vulcan -Valea Jiului. Un bărbat de 31 de ani a fost reținut după ce și-a agresat soția. Femeia a ajuns la spital, pentru îngrijiri medicale, în timp ce soțul ei violent și-a petrecut noaptea trecută în spatele gratiilor.

Tot scandalul a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii din Vulcan fiind chemați să intervină. În prima fază, oamenii legii au emis pe numele bărbatului un ordin de protecție provizoriu. Ba mai mult, polițiștii i-au luat și armele, după ce și-ar fi amenințat partenera că o împușcă. Ajunşi la fața locului, poliţiştii au identificat o tânără în vârstă de 23 de ani, din municipiul Vulcan, care a declarat că, în urma unui conflict intrafamilial, a fost agresată fizic de soțul ei, un bărbat de 31 de ani, din municipiul Vulcan. Victima a fost transportată spital, în vederea efectuării unor investigații medicale, în timp ce, faţă de soţul violent, poliţiştii au emis un ordin de protecție provizoriu. Întrucât bărbatul este deținătorul legal a trei arme de vânătoare, poliţiştii au dispus măsura ridicării armelor de vânătoare”, a informat Inspectoratul de Poliție al Județului (IPJ) Hunedoara.

În cursul zilei de ieri, în urma cercetărilor efectuate și a probatoriului administrat, poliţiştii au dispus măsura reținerii preventive a bărbatului, pe o perioadă de 24 ore. Acesta este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de violență în familie și amenințare, urmând şi fie prezentat magistraţilor Judecătoriei Petroșani, în vederea luării măsurilor legale.

Articolul precedentArde pădurea în nordul și sudul județului. Pompieri și pădurari luptă să stingă focul
Articolul următorFOTO| Exercițiu spectaculos de salvare în Peștera Șura Mare