Un număr de 6.517 de locuitori ai judeţului Hunedoara şi-au găsit un loc de muncă, în primele opt luni ale anului 2019, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul AJOFM Hunedoara. Dintre aceştia, 2.938 sunt femei, arată datele statistice ale instituţiei.
Din totalul persoanelor angajate în perioada menţionată, 2.485 au peste 45 de ani, 2.135 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 1.251 au între 25 și 35 de ani, iar 646 sunt tineri sub 25 de ani (din care 176 tineri NEET), potrivit reprezentanţilor AJOFM Hunedoara.
„În funcţie de rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 4.778 provin din mediul urban, iar 1.739 persoane sunt din mediul rural. Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au studii liceale, 2.608, urmate de cele care au ca studii școala profesională sau de arte și meserii, 2.130. Numărul celor fără studii sau cu studii primare și gimnaziale este de 1.448, cei cu studii postliceale sunt în număr de 80, iar cei cu studii universitare sunt în număr de 251”, se arată într-un comunicat transmis de reprezentanţii instituţiei.
Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM Hunedoara, 3.414 persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile.