Frig, căldură sufletească și studenți. Acestea au fost cuvintele cheie ale începutului de an universitar de la Universitatea din Petroșani. Noul an universitar 2018-2019 a debutat, la Petroșani, în aulă, acolo unde invitații au simțit frigul pătrunzător.

“Și eu sunt absolvent al Universității din Petroșani și mă mândresc cu acest lucru, de fiecare dată. Chiar dacă astăzi, în sală e puțin mai rece, nu e o întâmplare, e o chestiune deliberată, pentru că aici, la Universitate se gândește la rece, și nu ca în politică unde suntem mai înfierbântați. Chiar dacă este rece, eu simt o căldură sufletească foarte mare șI atunci lucrurile se compensează. Felicit întregul corp profesoral al Universității din Petroșani pentru eforturile pe care le fac pentru a menține această universitate în viață, a o dezvolta șI de a menține flacăra aprinsă a învățământului superior românesc în special în această zonă tehnică, a activităților care au legătură cu mineritul, chiar dacă situația actuală nu este una foarte bună pentru această activitate. Felicit studenții universității Petroșani pentru faptul că au ales să fie studențI ai Universității din Petroșani, pentru faptul că are o istorie mare șI care cu siguranță va rămâne un etalon în învățământul superior românesc”, a spus Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.

Universitatea din Petroșani gravitează în jurul studenților, fără de care nu ar exista o astfel de școală superioară în Valea Jiului.

“70 de ani de tradiție universitară la Petroșani, în anul Centenarului, arată că învățământul superior petroșănean este un învățământ diversificat ca șI conținut șI adaptat la cerințele economiei de piață. În construirea universității trebuie să  pornim de la student, nu de la științe, nici de la profesori, universitatea este proiecția instituțională a studentului”, a precizat prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității Petroșani.

Universitatea din Petroșani are specializări unice la nivel național, acestea fiind cele care o diferențiază de alte instituții de învățământ național din țară.

“Este o universitate de înaltă ținută din România, nu vorbesc de județul Hunedoara, pentru că Universitatea din Petroșani are privilegiul de a fi unicat în ceea ce înseamnă învățământul superior din România, în ceea ce privește pregătirea specialiștilor în anumite domenii. Universitatea din Petroșani a dovedit flexibilitate șI un mod nou de a aborda disciplinele solicitate de piața muncii”, a ținut să precizeze Mircea Bobora, președintele Consiliului Județean Hunedoara.

Este cel de-al 71 lea an în care la instituția de învățământ superior din Valea Jiului sunt formați specialiști în diferite domenii de activitatea. Universitatea din Petroșani este unică la nivel național, aceasta fiind singura care formează specialiști în domeniul minier.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Articolul precedentVia Transilvanica, un traseu care cuprinde și județul Hunedoara
Articolul următorIncendiu soldat cu un deces