Un accident rutier soldat cu rănirea a doi tineri și un minor în vârstă de 15 ani a avut loc aseară pe bulevardul Decebal din Hunedoara.
Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată în jurul orei 03:20 despre faptul că, pe bulevardul Decebal, din localitate, a avut loc un accident rutier.
Echipajul de poliție care s-a deplasat la fața locului a stabilit că autoturismul implicat în evenimentul rutier a fost condus de un tânăr de 21 de ani, din municipiul Hunedoara. Întrucât acesta nu a adaptat viteza la condițiile de carosabil umed, într-o curbă la dreapta, a părăsit partea carosabilă şi a lovit gardul împrejmuitor al unui imobilul.
În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto și a doi pasageri din autoturism (în vârstă de 15 şi de 18 ani, ambii din Hunedoara).
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentraţie de 0,45 mg/l, alcool pur în aerul expirat.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că tânărul nu posedă permis de conducere.