Patru persoane au fost rănite miercuri după-amiază într-un accident de circulaţie ce a avut loc pe o şosea dintre localităţile Bârsău şi Nojag, din judeţul Hunedoara, după ce şoferul unui autoturism nu a respectat indicatorul de prioritate de la intersecţia a două drumuri judeţene şi s-a tamponat cu o altă maşină care circula regulamentar.

Pompierii si paramedicii SMURD deveni au intervenit cu autospeciala de descarcerare şi ambulanţe tip B şi C. La locul impactului dintre 2 autoturisme echipajele au găsit 4 oameni răniţi, neîncarceraţi, conștienţi și cooperanti.

Imagine

Imagine

Imagine

Potrivit primelor verificări ale poliţiştilor vinovat de producerea accidentului este un şofer de 65 de ani, din comuna Hărău, care a intrat în intersecţie fără să ţină cont de indicatorul „Cedează trecerea” şi a fost izbit de un autoturism la volanul căruia se afla un tânăr de 33 de ani, din comuna Certeju de Sus, care circula pe drumul cu prioritate.

Victimele au fost transportate la spital pentru investigații.

Articolul precedentAccident rutier soldat cu trei victime, produs de un tânăr băut și fără permis de conducere
Articolul următorVremea se schimbă radical. Atenționare meteo de zăpezi viscolite și vânt puternic