Zăpada ce s-a așternut la munte, în ultimele zile, este numai bună pentru practicarea sporturilor de iarnă. În stațiunea montană Straja  salvamontiștii au fost solicitați să intervină la peste 20 de cazuri în care turiștii s-au accidentat pe pârtie. De la începutul sezonului rece, aproape 200 de persoane au apelat la ajutorul salvamontiștilor, după ce au suferit diferite accidente.

 

„Sfârșitul de săptămână a adus un număr mare de evenimente pe pârtiile din Masivul Straja. Sâmbătă, 16.01.2021, Serviciul Public Local Salvamont Lupeni a fost solicitat să intervină la 16 cazuri, iar Duminică, 17.01.2021, s-a făcut solicitare pentru 8 cazuri, în care turiștii s-au accidentat în timp ce practicau sporturile de alunecare pe zăpadă. După acordarea primului ajutor, accidentații au fost transportați în siguranță la baza Salvamont Straja. Pentru majoritatea dintre persoanele accidentate a fost nevoie și de intervenția echipajelor SMURD/SAJ, pentru evacuarea din stațiune către unitatea de primiri urgențe. De la debutul sezonului de schi 2020-2021, echipa Salvamont Lupeni a intervenit în aproximativ 198 de cazuri, pentru turiști care s-au accidentat, rătăcit sau care au trebuit să fie evacuați. Practicarea sporturilor de iarnă presupune responsabilitate, atât pentru siguranța dumneavoastră, cât și pentru a celor din jur”, au informat reprezentanții Salvamont Straja-Lupeni.

Salvamontiștii recomandă

Pentru siguranța turiștilor, salvamontiștii recomandă să alegeți un echipament de alunecare pe zăpadă corespunzător, din punct de vedere al caracteristicilor tehnice și al reglajului legăturilor, greutății corporale și nivelului de pregătire. Abordați, la început, cu precauție pârtiile de schi, întrucât nu mai dețineți aceleași abilități sportive ca la finalul sezonului trecut și este necesară o mică perioadă de reacomodare. Schiați în așa fel încât să nu puneți în pericol viața altui schior sau să îi cauzați acestuia vreun prejudiciu. Adaptați-vă viteza și maniera proprie de a schia conform pregătirii tehnice, condiției fizice, stării zăpezii, gradului de dificultate a pârtiei, condițiilor atmosferice și densității traficului de pârtie. Alegeți cu grijă traiectoria pe care urmează să coborâți, în scopul protejării schiorilor aflați în aval. Depășiți schiorul aflat în aval fie pe partea dreaptă, fie pe partea stângă, cu condiția ca această depășire să fie suficient de largă pentru a evita o eventuală evoluție neașteptată a celui ce urmează să fie depășit. Asigurați-vă, printr-un examen atent al traficului din amonte și al celui din aval, că atât dumneavoastră, cât și alți schiori sunteți în afara oricărui pericol, cu ocazia traversării unei pârtii sau a reluării parcursului, după o oprire temporară pe pârtie. Evitați staționarea pe pârtie, mai ales pe porțiunile înguste ale acesteia sau pe cele lipsite de vizibilitate. În cazul căderii, eliberați pârtia în cel mai scurt timp posibil. Utilizați numai marginea pârtiei pentru urcarea sau coborârea pe jos, fără schiuri. Respectați indicatoarele de semnalizare și balizele de marcare instalate pe pârtie și pe traseele de schi pentru agrement: Nu schiați în pădure, nu coborâți direct, interzis săniușul, nu circulați pe pârtie. Orice turist care respectă aceste reguli, are mari șanse să nu fie accidentat sau să accidenteze alte persoane.

Jandarmii montani au aplicat și amenzi

Pe lângă accidentele de pe pârtie, la care au intervenit salvamontiștii, și jandarmii montani au avut de lucru. Astfel că, peste 50 de jandarmi montani s-au aflat în misiune, pregătiți să acorde sprijin turiștilor. „Tuturor celor care au respectat recomandările făcute le mulțumim. Totuși, au existat și situații în care turiștii au încălcat legislația, motiv pentru care jandarmii montani au aplicat 19 sancțiuni contravenționale”, au informat reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara.

Sursa: Realitatea de Hunedoara

Articolul precedentInterviu: Andrei Gherasim, cabanier: Mai rău să nu fie
Articolul următorBilanț coronavirus: 1.509 de cazuri noi și 50 de decese. Vezi situația pe fiecare județ