Bazinul didactic și Cinematograful din Petroșani sunt două din obiectivele municipalității care nu sunt generatoare de profit, însă care generează activități sociale. Cinematograful din Petroșani, inaugurat în primăvara anului trecut, nu aduce profit, dar nici nu generează pierderi.

Investiția, una solicitată de cetățeni, își arată efectele. Mii de petroșăneni și nu numai au trecut pragul edificiului. În schimb, pierderi generează bazinul didactic. Chiar și așa, acestea s-au redus considerabil. De la 20.000 de lei lunar, pierderile au ajuns la circa 8000 de lei lunar.

La cinematograf suntem pe zero, adică veniturile au fost aproximativ egale cu cheltuielile. La bazinul de înot a fost un an bun, în sensul în care pierderea care o aveam programată a ajuns la 8000 de lei/lună. În acest moment la bazin mergem cu un deficit de 8000 de lei/lună. Când am pornit aveam și un deficit de 20.000 de lei/lună. Asta înseamnă că sunt mult mai mulți oameni care merg la bazin”,  a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.

Bazinul didactic din Petroșani, unic la nivelul Văii Jiului, ar putea fi promovat și în celelalte localități, astfel turiștii care vin aici din alte zone ale țării să afle despre acest obiectiv.

 

 

Articolul precedentFOTO| Concurs de robotică la Hunedoara. Participă elevi de la mai multe licee din judeţ
Articolul următor„Holograf” revine la Deva. Trupa lui Dan Bittman va concerta la centrul cultural din oraş