Ziua Imnului”, celebrată, în fiecare an, pe data de 29 iulie, va fi marcată și la Deva, astăzi, printr-un ceremonial public organizat în Piața „Tricolorului” (în fața magazinului Ulpia), din centrul municipiului.

La ceremonia, care va debuta începând cu ora 09:55, și-au anunțat prezența reprezentanți ai autorităților publice locale. Din programul evenimentului fac parte salutul Drapelului de Luptă, un moment religios, rostire de alocuțiuni și intonarea Imnului Național al României. Ceremonialul se va încheia cu defilarea Gărzii de Onoare.

Ziua Imnului Național” a fost promulgată prin lege în 1998.

Deşteaptă-te, române!” a fost cântat pentru prima dată, la 29 iulie 1848, în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea. La originea Imnului Naţional al României se află poemul patriotic „Un răsunet” de Andrei Mureşanu, publicat în numărul iunie-iulie 1848 al suplimentului „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”, pe o melodie culeasă de Anton Pann. Conţinutul profund patriotic şi naţional al poeziei a fost de natură să însufleţească numeroasele adunări ale militanţilor paşoptişti, pentru drepturi naţionale, mai ales din Transilvania, Nicolae Bălcescu numind acest imn „o adevărată Marseillaise a românilor”.
Interzis de regimurile totalitare timp de aproape o jumătate de secol, „Deşteaptă-te, române!” a fost ales, imediat după Revoluţia din Decembrie 1989, Imnul Naţional al României, fiind consacrat prin Constituţia din 1991.

Articolul precedentȘefii politici ai Consiliului Județean Hunedoara, sub supravegherea partidului
Articolul următorFOTO: Obiceiurile și tradițiile momârlănești, într-un muzeu în zona rurală a municipiului Vulcan