Ziua Europeană a Numărului Unic 112”, sărbătorită în 11 februarie, a fost marcată, astăzi, și la Deva. La Centrul Judeţean pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă (CJMSU) a fost „Ziua Porților Deschise”, iar în Piaţa Unirii din oraş, forţele de intervenţie și-au prezentat autospecialele cu care intervin în misiuni.

Devenii care au trecut, astăzi, între orele 11:00 şi 15:00, prin Piaţa Unirii din oraş au putut vedea tehnica de intervenţie a pompierilor, paramedicilor SMURD, a jandarmilor, a Serviciului de Ambulanță al județului şi Serviciului Public Salvamont Hunedoara. Totul, cu prilejul „Zilei Europene a Numărului Unic 112”. Cu această ocazie, elevii de la şcolile din Deva au fost aşteptaţi la CJMSU unde au putut afla care este rolul acestui centru şi cum funcţionează dispeceratul integrat.

Implementarea numărului unic 112 la nivel național, înființarea ulterioară a CJMSU Hunedoara și a dispeceratului integrat au dus la îmbunătățirea timpilor de răspuns la intervenții, ceea ce a condus la salvarea a numeroase vieți omenești și bunuri la nivelul județului Hunedoara.

Articolul precedentVIDEO: Noi imagini de groază din spitalul din Petroșani
Articolul următorCristian Resmeriță: „În liniște, activitatea minieră a fost continuată la minele Lupeni și Lonea”