Meşteri populari, produse tradiţionale, folclor autentic, de toate aceste vor avea parte cei care vor fi prezenţi la „Zilele Satului Hunedorean”, eveniment care se va desfăşura, în perioada 23 -25 august, la muzeul în aer liber Astra din Dumbrava Sibiului.

Evenimentul este organizat de Agenţia de Dezvoltare Economico-Socială Hunedoara (ADEH), cu sprijinul Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara şi în parteneriat cu Complexul Naţional Muzeal Astra Sibiu. Meşteri şi artizani populari din judeţul Hunedoara vor fi prezenţi la atelierele deschise, între orele 10:00 şi 18:00, în zona Târgului de ţară a muzeului în aer liber Astra din Dumbrava Sibiului.

Iubitorii de meşteşuguri tradiţionale sunt aşteptaţi să descopere secretele prelucrării lemnului, picturii, broderiilor, cusăturilor, împletiturilor şi ale altor îndeletniciri mai vechi sau mai noi.

Articolul precedentProgram de iarnă pentru sistemul energetic. Nu se știe CEH de cât cărbune are nevoie
Articolul următorPădurenii vor petrece pe Dealul Cornetului. O nouă ediție a festivalului dedicat regretatului Drăgan Muntean