Vulcănenii îndemnați să colecteze selectiv. O campanie de colectare a deșeurilor electronice și electrocasnice este în plină desfășurare în municipiul Vulcan. Autoritățile locale împreună ci societatea care se ocupă de colectarea deșeurilor vrea să îi învețe pe cetățeni ce înseamnă colectarea selectivă.

Organizatorii campaniei – autoritățile locale şi Serviciul Local de Colectare Hunedoara, oferă cetățenilor servicii gratuite de colectare a deşeurilor electrice. Acțiunea are şi caracter educativ cu privire la importanța colectării aparatelor electrice vechi sau stricate, fiind susținută de Asociația Română pentru Reciclare – RoRec.

Cetățenii ce vor participa la acțiune vor beneficia de tichete de tombolă cu data extragerii, conform regulamentului de pe site.

Participarea la campanie presupune predarea unuia sau mai multor aparate electrocasnice,electrice sau electronice uzate / vechi sau defecte, întregi (nedezmembrate), la punctele de colectare din localitate.

Cei ce vor participa la campanie pot câștiga mai multe premii. constând în mixere, cafetiere și fiare de călcat.

Articolul precedentAer mai curat și zone mai verzi în municipiul Petroșani
Articolul următorPetroșănenii au umplut sala la Moromeții 2