Fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, lansează un atac la adresa președintelui Iohannis, care, în plin val 4 al pandemiei recomandă cursuri de golf, un sport „pentru toți”, în accepțiunea șefului statului.
„Ni se recomandă să mergem la golf și să nu avem nicio problemă. Suntem la un maximum de cazuri. Întrebarea este cât preț pui pe viața oamenilor. E nevoie de restricții, care, din fericire, nu chiar atât de dure, pentru că avem vaccinați și oameni trecuți prin boală. Este clar cine și-a asumat public coorodonarea campaniei de vaccinare. Nu cotează că a spus că eu sunt vinovat pentru eșec. Au fost o serie de decizii. Cumperi vaccinuri, dar vorbești de relaxare. Am rămas șocat când în spitale erau cozi de ambulanțe, iar el vorbea de relaxare. Îi spuneam că în cluburi nu se respectă restricțiile, dar nu au intervenit. El a părut realxat și a dat vina pe noi. O pandemie nu se gestionează doar la ATI, ori mesajele astea de relaxare, chiar pe vârful valului 3, au făcut extrem de mult rău. Important este că, până la urmă peste pandemie vom trece, iar fiecare dintre noi, fie se infectează, fie se vaccinează. Totuși, e mult mai ușor să treci prin pandemie vaccinat, și nu o spun pentru favorul lui Cîțu. Treci mai ușor prin pandemie dacă ești vaccinat. Nu înțeleg de ce românii încă sunt reticenți, pentru fiecare a avut o cunoștință care a avut probleme”, a declarat fostul ministru, la Realitatea PLUS.