S-au făcut percheziții, astăzi, în județul Hunedoara, pentru destructurarea unui grup organizat specializat în falsificare de valută. Polițiștii au descins în cinci locații, la capătul acțiunii, fiind ridicate peste o sută de bancnote falsificate, dar și instrumente folosite la falsificarea acestora.

Anchetatorii spun că, rețeaua s-ar fi constituit în primăvara acestui an. „În fapt, s-a reținut că, începând cu luna aprilie 2019, a fost constituit un grup infracţional organizat, care a acționat în mod coordonat, în ceea ce privește plasarea de valută falsă, din cupiura de 50 și 100 euro, pe piața monetară din România. Activitatea infracţională a membrilor grupului infracțional organizat a constat în falsificarea acestor bancnote, de 50 și 100 euro, pe care le-au plasat în circuitul financiar prin achiziţionarea de bunuri, în special cabaline, în urma unor anunţuri publicate pe diferite website-uri de vânzări în piața online. Ca mod de operare s-a reţinut faptul că membrii grupării infracționale își desfășurau activitatea pe două paliere, respectiv cel privind producerea bancnotelor contrafăcute, identificarea viitoarelor victime, modul de plasare a acestora, precum și un palier privind producerea prin fotocopiere a bancnotelor contrafăcute. În urma percheziţiilor efectuate au fost identificate peste o suta de bancnote falsificate, precum şi instrumente folosite la falsificarea acestora”, arată procurorii DIICOT, într-un comunicat.

Perchezițiile au fost efectuate de procurori DIICOT – Biroul Teritorial Caraş – Severin, împreună cu ofițerii de poliție judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Caraș-Severin, Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara și Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Hunedoara.

La sediul DIICOT – Biroul Teritorial Caraş-Severin au fost âduse, în vederea audierii, un număr de patru persoane.

Anchetatorii bănuiesc că același grup infracțional a acționat și pe raza județelor Gorj și Olt, fiind înregistrate cazuri similare de plasare de bancnote contrafăcute.

Articolul precedentComplexul Sportiv Jiul Petroșani, proceduri pentru întabulare
Articolul următorCopiii, în excursie la munte