Stupii din zona telegondolei din Vulcan au atras un urs. . Chiar dacă vânătorii și jandarmii au încercat alungarea ursului, acesta a revenit. Proprietarul, obișnuit cu vizitele ursului, face acum actele necesare pentru a primi despăgubiri.
”Am fost vizitat în ultimii cinci ani cam în fiecare an în aceeași perioadă. Mi-a adus pagube importante în fiecare an. Are un calendar pe care văd că îl respectă cu strictețe”, a declarat apicultorul pentru gazetadedimineata.ro
O comisie de la primărie a fost, joi, la fața locului pentru a vedea pagubele. Împreună cu asociația ce administrează fondul de vânătoare urmează a fi dispuse anumite măsuri.
”Singurele soluții sunt ori relocarea lui, ori, dacă se hotărăște la nivelul vânătorilor, să fie împușcat, aici nu cunosc exact legislația. Vom vedea ce vom hotărî cu vânătorii și comitetul local pentru situații de urgență cu care ne vom întâlni mâine dimineață”, a declarat primarul municipiului Vulcan, Cristian Merișanu.
Sursa: Realitatea de Hunedoara