Focuri de armă trase de polițiști, azi noapte, pentru prinderea unui șofer care nu a oprit la semnalul oamenilor legii. Echipajul de la „Rutieră” l-a urmărit pe o distanță de aproximativ doi kilometri. După ce au reușit să îl oprească, polițiștii au aflat motivul pentru care bărbatul a încercat să scape de ei: se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Totul s-a întâmplat la Hunedoara, noaptea trecută, în jurul orei 01:00. Agenţii de poliţie rutieră care desfășurau o acțiune de verificare în trafic, pe Bulevardul Republicii, din municipiu, au vrut să “tragă pe dreapta” un autoturism de teren. Șoferul a refuzat și a demarat în trombă, îndreptându-se spre cartierul Hășdat, de la marginea Hunedoarei. Cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune, echipajul de Poliție Rutieră a pornit în urmărirea lui.

În timpul urmării, pentru oprirea autoturismului suspect, unul dintre agenţii de poliție rutieră a folosit arma din dotare, trăgând șase focuri de armă, în plan vertical. Polițiștii au reușit să îl oprească pe strada Serei, din municipiu, după o urmărire de aproximativ doi kilometri. „Cel aflat la volan, un bărbat de 48 de ani, din municipiul Hunedoara, a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat un rezultat de 0,97 mg/l, alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la UPU Hunedoara, unde i-au recoltate probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei„, au arătat reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Hunedoara.

UPDATE: Șoferul autoturismului de teren, urmărit la Hunedoara, a fost reținut pentru 24 de ore. 

Urmărire și la Petrila

Și agenții de poliție rutieră din Petrila au fost implicați într-o urmărire. Aceștia au încercat să oprească un motociclist care nu avea dreptul de a conduce, iar vehiculul nu avea asigurare obligatorie valabilă. Agenţii de poliţie rutieră care efectuau serviciul de patrulare pe strada Republicii, din oraşului Petrila, au efectuat semnal regulamentar de oprire a unei motociclete. Conducătorul motocicletei nu a oprit la semnalul polițiștilor, demarând în viteză, motiv pentru care poliţiştii au plecat în urmărirea motocicletei. Poliţiştii au reuşit oprirea motocicletei pe strada Dobrești, după o urmărire de aproximativ 1,5 kilometri. În urma verificărilor, poliţiştii au stabilit faptul că motocicleta nu avea asigurarea obligatorie valabilă (motiv pentru care i-au fost reținute plăcuţa cu numărul de înmatriculare şi certificatul de înmatriculare), iar conducătorul motocicletei, un bărbat în vârstă de 32 de ani, din Petrila, nu deține permis de conducere categoria A, categorie necesară pentru a putea conduce astfel de vehicule pe drumurile publice”, a mai informat IPJ Hunedoara.

Articolul precedentBătrână salvată de un jandarm. Casa sa era invadată de un fum gros și înecăcios
Articolul următorRaportorii financiari au descoperit un prejudiciu de circa două milioane de lei la Consiliul Județean Hunedoara