Primăria Petroșani încă încearcă să obțină 10 hectare de teren pentru Parâng. În paralel, în munte au loc lucrări de modernizare a drumului județean. Edilii au convenit cu administratorii drumului, respectiv Consiliul Județean Hunedoara, ca pârtiile de schi să nu fie afectate de aceste lucrări.

“Am avut discuții intense cu dânșii (cei de la Consiliul Județean Hunedoara –n.r.) și au fost de acord cu noi astfel încât construcția drumului să nu afecteze pârtiile de schi. Am găsit niște soluții, la iarnă și în general să nu afectăm pârtiile de schi”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipului Petroșani.

Primăria Petroșani încearcă să obțină de la Romsilva  hectare de teren pentru a realiza telescaunul IV.

„În acest moment am refăcut documentația pentru scoaterea din fondul forestier a 10 hectare de pădure. Am trimis-o către RomSilva iar săptămâna viitoare vom avea o întâlnire în teren și vom vedea ce pași avem de urmat astfel încât să obținem avizul și să scoatem cele 10 hectare și să continuăm construcția telescaunului IV care pleacă de la stația actuală de pompe până sus în Slima”, a mai spus sursa citată.

Autoritățile locale încearcă de ani de zile să obțină mai multe hectare de teren necesare pentru realizarea acestei investiții. Numai că după un proces pierdut definitiv, autoritățile au găsit alte metode de a obține suprafețele de teren. Cele 40 de hectare de teren necesare pentru continuarea dezvoltării domeniului schiabil, s-au transformat în 10 hectare de teren. Numai că și obținerea celor 10 hectare de teren este dificilă.

După ce proiectul va ajunge la final, noile partiile din Parang vor insuma peste 23 de kilometri. Partiile din Parang sunt la nivel european.

Vor fi amenajate 17 partii de schi, insumand 23,7 km, ce vor beneficia de instalatii de transport pe cablu, cai de acces, iluminat nocturn pentru partia 2A, cat si de o instalatie de producere a zapezii artificiale, care va cuprinde: o captare de apasi statie de pompe (pe paraul Jiet), un bazin de apa la confluenta Gruniului cu Maleia si unul la “Casuta din povesti”, retea de conducte si tunuri de zapada.

Pentru cei mici, se va construi un orasel al copiilor, acestia putandu-se bucura de o banda transportoare, un carusel, instalatii usoare, aparate alternative de zapada, cum ar fi: sanii, placi, pneuri.

 

 

 

Articolul precedentLucrările la rețeaua de apă sunt în grafic
Articolul următorCarte despre obiceiurile momârlanilor