Trei bărbați, din localitatea Vulcan, Hunedoara, au furat zeci de ţevi metalice din şantierul podului de la Lainici, din zona Defileului Jiului, judeţul Gorj. Aceștia au fost reţinuţi de poliţişti sub acuzaţia de furt.

„În perioada 10-11 februarie, poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Bumbeşti Jiu au reţinut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj, trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 26 şi 54 de ani, din municipiul Vulcan, judeţul Hunedoara, bănuiţi de săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Bărbaţii sunt acuzaţi că ar fi sustras 20 de ţevi metalice, cu lungime de 6 metri, din şantierul podului Lainici. În cauză, poliţiştii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat“, au transmis reprezentanţi Poliţie Gorj.

În prezent, lucrările la podul din zona Lainici sunt sistate din cauza temperaturilor scăzute. Lucrările vor fi reluate din luna martie. Podul va fi finalizat la jumătatea acestui an.  În prezent, un pod provizoriu asigură circulaţia peste râul Jiu, pe un singur sens de mers. Greutatea maşinilor este restricţionată la 29 de tone.  Construcţia noului pod va duce la ridicarea restricţiilor de circulaţie

Sursa: Realitatea de Hunedoara

Articolul precedentVreme caldă în vestul țării
Articolul următorBilanț coronavirus 15 februarie: 21.885 cazuri noi și 204 decese