Coliziune între doi giganți ai șoselelor, în această seară, la Batiz, în județul Hunedoara. Unul dintre șoferi a fost rănit, iar traficul pe Drumul Național (DN) 66, între Hațeg și Simeria, a fost întrerupt.

Accidentul s-a petrecut puțin înainte de ora 20:00. În coliziune au fost implicate două autotrenuri, unul gol și altul încărcat cu cherestea. În urma impactului, unul dintre șoferi a suferit leziuni, potrivit informațiilor furnizate de Centrul Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR).

Din cauza accidentului, circulația a fost oprită în zonă, pe ambele sensuri, preț de zeci de minute.

Sursa foto: Info Trafic Județul Hunedoara/Facebook
Articolul precedentPe o ploaie mocănească, pietonala de la Hunedoara a fost inaugurată în prezența a numeroși localnici
Articolul următorOficiali nemți, în vizită de lucru în județul Hunedoara