Tichetele gratuite de călătorie pentru transportul public local, pentru intervalul august-noiembrie 2019, se vor distribui la Deva, începând cu data de 15 iulie, au informat reprezentanții administrației publice locale. Biletele pot fi ridicate, până pe data de 2 august, din două locații.

Astfel, pensionarii cu venituri lunare mai mici de 1.000 lei vor ridica tichetele gratuite de la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva (holul intrării principale), de luni până joi – între orele 8:00-13:00, şi vineri – între orele 8:00-12:00. „La ridicarea biletelor este obligatorie prezentarea ultimului cupon de pensie (copie) şi a cărţii/buletinului de identitate (copie)”, precizează reprezentanții Primăriei Deva.

Veteranii de război şi văduvele de război necăsătorite, foştii deţinuţi politici, refugiaţii şi deportaţii, revoluţionarii, donatorii de sânge şi cetăţenii de onoare ai municipiului Deva vor ridica tichetele gratuite pentru transportul în comun de la Primăria Municipiului Deva (Piaţa Unirii, nr. 4), camera 24, de luni până vineri – între orele 9:00-13:00. Și în cazul acestora, la ridicarea biletelor este obligatorie prezentarea actului de identitate (copie).

Pentru persoanele aflate în situaţii deosebite (probleme medicale, absenţă din localitate etc.), perioada de distribuire a tichetelor gratuite de călătorie se prelungeşte cu două săptămâni, până în data de 16 august 2019. În intervalul 516 august 2019, biletele vor fi distribuite la Primăria Municipiului Deva, de luni până vineri, între orele 9:00-11:00, astfel: camerele 22 și 29 – pentru pensionarii cu venituri lunare mai mici de 1.000 de lei; camera 24 – pentru veteranii de război şi văduvele de război necăsătorite, foştii deţinuţi politici, refugiaţii şi deportaţii, revoluţionarii, donatorii de sânge şi Cetăţenii de Onoare ai municipiului Deva”, au mai transmis reprezentanții Primăriei Deva.

Tichete gratuite pentru transportul public local sunt valabile pentru 10 călătorii dus-întors/lună, pe raza municipiului Deva.

Articolul precedentSeminarul teologic de la Prislop, promovabilitate de 100% la examenul de bacalaureat
Articolul următorTrafic rutier închis pe strada Orizontului din Deva