Termocentrala Mintia va fi oprită. Conducerea unității susține că au loc lucrări de întreținere, iar sindicaliștii spun că lipsa cărbunelui și lucrările care se execută la infrastructura feroviară au dus la sistarea activității.

Sistarea activității este programată pentru perioada 23 august – 3 septembrie.

Totodată, reprezentanții Sindicatului Solidaritatea Hunedoara subliniază că stocurile de cărbune ale termocentralei sunt zero. Cristian Iștoc mai menționează că astfel de opriri au existat doar acum mai bine de 20 de ani și acestea au fost  pentru lucrări de curățire a barajului.

În urmă cu o săptămână Executivul a aprobat programul de iarnă pentru sistemul energetic. Pentru prima dată, Complexul Energetic Hunedoara nu a fost menționat în acest document. Astfel, nu se cunoaște ce stoc de cărbune trebuie să existe la nivelul celor două termocentrale din cadrul societății energetice pentru perioada de iarnă cuprinsă între 1 noiembrie 2019 – 31 martie 2020. Potrivit datelor oficiale, minele din Valea Jiului produc circa 1.100 de tone de huilă zilnic.

 

 

Articolul precedentFOTO| Accident grav, azi noapte, pe DN 7. Un bărbat a murit, iar alți trei au fost răniți
Articolul următorTânără lovită de unchiul său