Turiștii care vizitează Castelul Corvinilor din municipiul Hunedoara plătesc mai mult pe un bilet de intrare. Începând de anul acesta, tariful s-a modificat. Astfel, un tichet de intrare în fosta casă a lui Iancu de Hunedoara costă, indiferent de anotimp, 30 de lei pentru adulți.

Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de reduceri. Așadar, elevii și studenții plătesc 7 lei, pe baza carnetului și/sau legitimației, vizate pe anul în curs, iar pensionarii vor achita, pentru un bilet, 15 lei, în baza cuponului de pensie. Taxa foto este de 5 lei, cea video 15 lei, taxa ghidaj 30 de lei în limba română și 60 de lei în limbă străină. Taxa Album Foto/Operator este de 110 lei/oră, iar taxa Audio Apps/Ghid Multimedia – 8 lei. Tarifele stabilite pentru grupurile organizate de minimum 20 de persoane sunt 25 de lei/persoană în cazul adulților, 10 lei/persoană în cazul pensionarilor, și 5 lei/persoană în cazul elevilor și studenților.

Castelul Corvinilor de la Hunedoara este considerat unul dintre cele mai spectaculoase monumente medievale din România. Edificiul istoric poate fi vizitat, zilnic, după următorul program:

Luni 12:00-17:00*
Marți 9:00-17:00*
Miercuri 9:00-17:00*
Joi 9:00-17:00*
Vineri 9:00-17:00*
Sâmbătă 9:00-17:00*
Duminică 9:00-17:00*

  • ultima intrare se face cu 45 minute înainte de ora închiderii.

Castelul de la Hunedoara a avut, în 2018, peste 351.000 de vizitatori.

 

 

Articolul precedentS-a ales cu dosar penal pentru că și-a amenințat fosta concubină
Articolul următorInvestitorii privați vin în sprijinul autorităților locale de la Petroșani