Un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din Hunedoara a fost reținut și riscă să ajungă în spatele gratiilor, după ce ar fi spart mai multe locuințe de pe raza municipiului de pe Cerna.

Faptele ar fi fost comise pe parcursul a doar două zile, după cum spun polițiștii din județ. Suspectul a fost prins în urma unei acțiuni desfășurată de oamenii legii. A fost imobilizat pe o stradă din Hunedoara, după ce a fugit de polițiști.

În cursul zilei de ieri, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Hunedoara, în urma unei acţiuni, au reuşit prinderea unui hunedorean în vârstă de 21 de ani, bănuit de comiterea, în perioada 17 – 19 septembrie, a mai multor furturi din locuinţele unor persoane din municipiul Hunedoara. În urma activităților desfășurate, poliţiştii Biroului Ordine Publică Hunedoara l-au depistat pe tânăr pe Aleea Câmpului, din Hunedoara, la scurt timp după comiterea ultimelor furturi. La vederea poliţiştilor, tânărul a încercat să fugă, fiind urmărit şi imobilizat de agenţii de poliţie”, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Hunedoara.

La percheziția corporală, oamenii legii au găsit asupra lui mai multe obiecte reclamate ca fiind furate din casele unor hunedoreni.

Tânărul a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore. Acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.

Articolul precedentSemnăturile pentru inițiativa civică „Fără penali în funcții publice” au fost invalidate la Uricani
Articolul următorAgonia Complexului Energetic Hunedoara se prelungește