Sute de oameni au profitat de ziua liberă și au petrecut în munte, în Parâng, la peste 1500 de metri altitudine. Chiar dacă vremea nu a fost tocmai una de vară, cei prezenți au urcat pentru a petrece timp de câteva ore la aer curat. În munte, autoritățile locale de la Petroșani au organizat tradiționala Nedeie a Troiței.

„Nedeia vrea să le amintească tuturor că aici, la munte, în inima Parângului, că momârlanii, băştinaşii locului, s-au adunat din cele mai vechi timpuri, de Adormirea Maicii Domnului. Nedeia Troiţei a devenit un simbol al sărbătorii de Sfânta Maria în Parâng, acolo unde momârlanii ne aşteaptă an de an să petrecem cu ei. Aşa s-a întâmplat şi în acest an, când vremea a fost bună şi a ţinut cu cei care au vrut să deguste din mâncarea tradiţională, dar şi să ia o porţie de aer curat de munte”, a spus Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.

Momârlanii, cei sărbătoriţi la nedeie, sunt o comunitate mică din România, ce reprezintă băştinaşii din vechile sate ale Văii Jiului. Troița din Parâng a fost ridicată tocmai pentru a cinsti memoria iubitorilor de munte, într-un loc în care din vremuri neștiute, momârlanii petreceau de Sfânta Maria în luna august.

 

 

Articolul precedentÎncă o etapă de admiteri la Universitatea Petroșani
Articolul următorPregătiri pentru deszăpezirea drumurilor județene