Strada Pomilor din Petroșani nu își mai schimbă numele. Consilierii locali de la Petroșani au revenit asupra deciziei de a schimba numele străzii Pomilor în strada Mr. Petrescu. Decizia consilierilor locali vine ca urmare a solicitărilor cetățenilor, care odată cu schimbarea denumirii străzii ar fi trebuit să își schimbe toate actele de stare civilă, actele autoturismelor, ale cardurilor bancare și alte documente.

Acesta este motivul pentru care consilierii au revenit asupra deciziei.

„ Altădată să ne fie învățătură de minte să nu mai aprobăm asemenea proiecte”,  a ținut să precizeze Claudiu Cornea, consilier local.

Prin modificarea denumirii străzii, în strada Maior Petrescu, edilii au vrut să îl omagieze pe primul ofițer care a căzut în luptele din Valea Jiului. ”Armatele 1,2 și de Nord române au fost angajate în bătălii care s-au succedat cu repeziciune. În septembrie au avut loc în Transilvania lupte înverșunate la Sibiu și la Petroșani, trupele române fiind nevoite să se retragă pe linia Carpaților. Bătălia de la Merișor, începută în data de 1 septembrie 1916, s-a soldat cu retragerea regimentelor 18 și 26 Infanterie, care au suferit grele pierderi, după un violent bombardament de artilerie. Pentru a proteja Petroșanii și intrarea în Valea Jiului, trupele Diviziei 11 Infanterie au ocupat poziție de lupta în dreapta și stânga căii ferate Petroșani – Merișor. În luptele date pentru menținerea pasului Merișor, Regimentul 26 Infanterie ”Rovine” din Craiova a suferit pierderi grele. Maior Petrescu Ion, comandantul Batalionului III din cadrul Regimentului 26 Infanterie ”Rovine”, a fost primul ofițer superior al armatei române căzut în luptele din Valea Jiului”, arătau în luna noiembrie, inițiatorii proiectului de hotărâre prin care au propus schimbarea denumirii străzii Pomilor.

Ofițerul a fost înmormântat în cimitirul local din Petroșani, la data de 2 septembrie 1916. După Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, în amintirea acestuia, șoseaua Petroșani – Bănița a purtat aproape 25 de ani numele ”Mr. Petrescu”.

 

 

Articolul precedentTermen de doi ani pentru finalizarea lucrărilor la cinematograful din Lupeni
Articolul următorÎncepe distribuirea abonamentelor lunare pentru transportul în comun din Hunedoara