Constructorul drumului județean (DJ 709F) spre Parâng a fost somant de Primăria Municipiului Hunedoara, cerându-i acestuia să finalizeze lucrările în zona unde au fost amplasate cele două tuneluri, pentru ca cele două pârtii de aici să poată fi din nou utilizate de turiști și de iubitorii sporturilor de iarnă. În cazul în care constructorul nu va lua rezolva problema relatată de reprezentanții Primăriei Municipiului Petroșani, s-ar putea ajunge în instanță.

Primăria Municipiului Petroșani a somat, la finele săptămânii trecute, SC Strabag SRL București, constructorul aflat sub contract cu Consiliul Județean Hunedoara pentru amenajarea drumului din stațiunea Parâng, și i-a cerut ca anul acesta să finalizeze lucrările în zona celor două tuneluri amplasate pe DJ 709F, astfel încât cele două pârtii, 2A și 2 C, să fie din nou funcționale.

„Din cauza lucrărilor de amenajare a drumului județean, care intersectează cele două pârtii, în acest sezon a fost creat un serios disconfort turiștilor, dar au fost produse și pagube materiale importante administrației publice locale. Problemele au fost generate de faptul că nu s-a rezolvat problema acoperirii celor două tuneluri amplasate pe drumul județean, peste care, conform proiectului tehnic, trebuie să treacă pârtiile de schi. Conducerea Primăriei Municipiului Petroșani i-a anunțat pe reprezentanții societății care execută proiectul, SC Strabag SRL București, că, în cazul în care deficiențele nu vor fi rezolvate, își rezervă dreptul de a-i acționa în judecată pentru neîndeplinirea obligațiilor care îi revin”, au informat reprezentanții Primăriei Municipiului Petroșani.

Proiectul de reabilitare a DJ 709F Cabana Rusu – Masivul Parâng este derulat de Consiliul Județean Hunedoara, cu fonduri guvernamentale, fiind finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală 2 (PNDL2). Sectorul de drum supus modernizării are o lungime de 3,725 km, iar lucrările au fost demarate în 2018. În cadrul acestui proiect, Primăria Municipiului Petroșani a emis autorizația de construcție și a depus toate eforturile pentru ca acest proiect să fie finalizat în cel mai scurt timp, dar fără a aduce alte prejudicii și deservicii, interesul administrației publice locale fiind acela de a dezvolta mai mult turismul în Stațiunea Parâng.

Sursa: Realitatea de Hunedoara

Articolul precedentCHECK-IN. 300 de polițiști locali trebuie să dea sporurile înapoi
Articolul următorKlaus Iohannis a anunțat prelungirea STĂRII DE ALERTĂ: ”Cifrele privind evoluția pandemiei sunt ÎNGRIJORĂTOARE!”