Doi polițiști hunedoreni au ajutat un șofer de TIR să repare o pană. Totul s-a întâmplat vineri dimineață, pe DN 7, la ieșirea din Simeria spre Deva.

Din cauza TIR-ului defectat pe o bandă de circulație, la ieșirea din Simeria s-au format coloane de autovehicule pe ambele sensuri de mers, conform gddhd.ro

Echipajul aflat în patrulare, format din trei polițiști, din cadrul Biroului Rutier și al celui de Ordine Publică, format din Cristian, Vlad și Darius, a sărit în sprijinul șoferului. Cei trei și-au împărțit rapid sarcinile. Doi l-au ajutat pe șoferul TIR-ului înmatriculat în Argeș să repare roata, iar cel de-al treilea a dirijat traficul. În mai puțin de 20 de minute, autotrenul și-a putut continua drumul, șoferul mulțumindu-le tinerilor polițiști pentru sprijinul acordat.

Sursa foto: gddhd.ro

Sursa: Realitatea de Hunedoara

Articolul precedentBursa locurilor de muncă în Valea Jiului. Șomerii vor salarii pe care angajatorii le consideră prea mari
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET