Reprezentanții Sindicatului Muntele din cadrul Complexului Energetic Hunedoara (CEH) vor participa, la începutul săptămânii viitoare, la mai multe întrevederi cu oficialii guvernamentali.

Aceștia urmează să stabilească date referitoare la o viitoare ordonanță de urgență care prevede separarea activității miniere de cea energetice din cadrul Complexului Energetic Hunedoara.

„Luni avem programată o întâlnire cu Radu Ciocănelea, consilierul pe probleme de energie al doamnei premier, iar marți ne vom întâlni cu secretarul de stat în Ministerul Energiei, Doru Vișan pentru a discuta pe marginea ordonanței care prevede măsuri financiare pentru Complexul Enegetic Hunedoara. Este vorba de ornanța care vizează separarea activității”, a declarat Darius Cîmpean, președintele Sindicatului Muntele.
Sindicaliștii susțin că au nevoie de sprijin pentru a putea continua activitatea pe partea minieră și cer sprijin după ce activitatea va fi separată.
Colaborator

Articolul precedentParcul auto al Serviciului de Ambulanţă Hunedoara, îmbogăţit cu alte trei noi autospeciale
Articolul următor„Locuri de lângă noi” – festival dedicat artiștilor