Șeful ANAF, Lucian Heiuș, a primit amenințări cu moartea, în urma numeroaselor controale demarate de instituție. De altfel, în primele 8 luni ale acestui an, încasările ANAF au crescut cu peste 20%.

Este o declarație făcută chiar duminică de șeful Fiscului – Lucian Heiuș, potrivit Realitatea PLUS.

Șeful ANAF sustine ca a primit mai multe telefoane de amenințare din cauza controlalelor. El a precizat că amenințările au fost făcute de când Fiscul a început controale la persoanele fizice.

Lucian Heiuș a anunțat că nu este speriat de aceste amenințări și că ANAF va continua controalele începute din vară pentru a fi atinsă ținta pentru acest an. Încasarile au crescut peste 20 la suta, dupa ce ANAF a identificat 500 de mii de persoane fizice diferente uriase intre veniturile declarate si cele reale.

”Dacă ne comparăm cu veniturile realizate anul trecut, avem o creştere de 22,4 la sută, ca indice nominal, iar 12,5 ca indice real, ţinând cont şi de inflaţie şi creştere economică. Practic, în 8 luni de zile am reuşit să aducem la bugetul de stat 246,2 miliarde de lei, iar ca urmare a ultimei rectificări bugetare, până la finalul anului, total încasări pe care trebuie să le realizeze ANAF se cifrează undeva în jur de 375,9 miliarde de lei”, a anunțat Lucian Heiuş.

În legătură cu amenințările primite, șefu lFiscului a explicat că, cel mai probabil, a deranjat pe cineva cu aceste controale, având în vedere că a început să primească ”aproape zilnic mesaje de amenințare foarte interesate”. În același timp, Lucian Heiuș a precizat că nu a anunțat autoritățile în urma mesajelor de amenințare. 

”Cred că este normal când ai o astfel de funcție, am primit de pe numere care s-au dovedit a fi cartele prepay.

Nu mă sperii eu așa ușor. Noi am avut cumva o timiditate în a face acest gen de controale la persoane fizice. Nu avem nimic cu bogații, chiar îmi doresc să fie cât mai multe persoane bogate. Să nu înțeleagă cineva că ANAF a pornit o campanie împotriva bogaților”, a declarat Lucian Heiuș, la Digi24.

Lucian Heiuș a surprins în urmă cu aproape 4 luni, când a anunțat începerea controalelor ANAF de la 1 iulie. El a declarat atunci că vor fi făcute controale masive pentru verificarea veniturilor persoanelor fizice ca sursă a obținerii averilor fiecărei persoane.

ANAF a demarat din luna iulie o serie de controale de amploare pentru a verifica averi nejustificate, neplăți ale impozitelor sau evaziunea fiscală. 

 „Avem peste tot exemple de șmecheri care sfidează cu opulența și luxul pe care îl afișează. Da, voi deranja foarte multă lume. Fiți deranjați, că venim după voi!”, a precizat șeful ANAF pe 17 iunie într-o conferință de presă.

Heiuș declara atunci că Fiscul a descoperit diferențe de 20 de miliarde de euro între veniturile estimate și veniturile declarate de circa 560.000 de persoane și va verifica, în viitor aceste sume. El a precizat că inspectorii își vor lua informații din orice loc, inclusiv de pe Facebook.

Articolul precedentRealitatea Media, precizari importante: Anamaria Prodan nu este și nu a fost vreodată acționar în vreuna dintre entitățile trustului
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET