Traficul rutier la trecerea la nivel cu calea ferată de pe strada Hărăului, din municipiul Deva, va fi închis, la sfârșitul acestei săptămâni. Motivul: lucrări desfășurate în cadrul amplului proiect european de reabilitare a căii ferate.

Astfel, circulația rutieră va fi închisă începând de vineri, 7 iunie, de la ora 15:00, și până luni, 10 iunie, la ora 7:00. au informat reprezentanții Primăriei Deva.Măsura a fost luată la solicitarea constructorului spaniol FCC Construccion S.A. Barcelona – Sucursala București, ca urmare a executării lucrărilor de suprastructură a căii ferate (demontare dale, buraj mecanic și refacere trecere), în cadrul proiectului ,<Reabilitarea liniei de cale ferată Frontieră-Curtici-Simeria, parte componentă a Coridorului IV Pan-European pentru circulația trenurilor cu viteza maximă de 160 km/h – Tronsonul 3: Simeria-Gurasada>”, spun cei de la Primăria Deva.

În perioada 7 iunie 2019 (ora 15:00) – 10 iunie 2019 (ora 7:00), circulația rutieră se poate desfășura pe la trecerea de nivel cu calea ferată de pe strada Balata.

Articolul precedentDrumurile agricole din comuna Bretea Română vor fi modernizate
Articolul următorSeptuagenar păcălit de niște indivizi care i-au „descântat”