Muzeul din Deva va fi, la începutul lunii iunie, gazda unei școli de vară, intitulată „Patrimoniul etnografic hunedorean în lumina cercetărilor din România și Republica Moldova”.

Astfel, în perioada 3 -7 iunie, specialiști ai Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală din Chişinău și ai Muzeului Civilizației Dacice și Romane (MCDR) din Deva vor desfășura activităţi care vor viza îmbogăţirea cunoştinţelor de specialitate atât prin cercetarea de teren, cât şi prin schimbul de bune practici, extrem de util pentru specialiştii ambelor instituţii muzeale. Activităţile de cercetare se vor desfăşura în arealul Bradului, Ţării Haţegului şi Ţinutului Pădurenilor, precum şi la sediul muzeului devean. Vor fi realizate vizite de lucru la muzee de profil şi monumente istorice şi naturale din judeţul Hunedoara. Rezultatele cercetării se vor concretiza în studii de specialitate publicate în reviste de profil din România şi Republica Moldova.

Deschiderea oficială a Şcolii de vară va avea loc luni, 3 iunie, de la ora 10:00, în Sala Şemineului, a Palatului Magna Curia din Deva, în care funcționează MCDR.

Articolul precedentPNL pierde la Petroșani în fața USR și PSD
Articolul următorJudețul Hunedoara, sub Cod galben de ploi și vijelii până mâine dimineață