Scandal monstru, azi dimineață, într-un bloc dintr-o zonă centrală a municipiului Deva. S-a lăsat cu amenințări, geamuri sparte și două mașini distruse. Spiritele s-au calmat abia după intervenția poliției. Cel care a provocat toată zarva a fost dus la Spitalul de Psihiatrie din Zam.

Totul s-a întâmplat puțin înainte de ora 09:00, în zona Aleii Neptun din municipiul Deva. Din motive necunoscute, un tânăr a spart geamul de la ușa de accea a blocului în care locuiește. Mai mult, acesta s-a răzbunat și pe două autoturisme parcate în fața imobilului. La fața locului, au intervenit oamenii legii care susțin că, din cauza modului violent în care s-a purtat bărbatul, acesta a fost dus la Spitalul de Neuropsihiatrie din Zam.

“Poliția Municipiului Deva, a fost sesizată prin intermediul SNUAU 112, cu privire la faptul că, o persoană de sex masculin, în vârstă de 44 de ani, din municipiul Deva, a spart geamul de la ușa de acces din blocul în care locuiește, după care, a cauzat distrugeri la două autoturisme ce se aflau in parcarea blocului, aducând totodată injurii și amenințări persoanelor ce treceau prin zonă. Datorită modului violent in care s-a manifestat, acesta a fost prezentat la Spitalul de Urgență Deva, care a dispus transportarea la Spitalul de Psihiatrie Zam, în vederea internării. În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere si tulburarea liniștii și ordinii publice”, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Hunedoara.

Articolul precedentContestații BAC. 969 de foi de examen, în curs de recorectare în județul Hunedoara
Articolul următorPunct de prim -ajutor la Castelul Corvinilor de la Hunedoara