„Am depășit episodul de vreme severă”, este vestea bună care vine din partea meteorologilor. Vom avea parte de soare atât de Florii cât și de Paște. Chiar dacă temperaturile vor fi mai mici decât normalul perioadei, mercurul în termometre va ajunge în unele zone la 18 grade celsius. 

„Vine primăvara. Deși am avut și în februarie temperaturi de 24°. Practic, de acolo am început. Avem acest anotimp de tranziție apoi vin masele de aer cald. Ele vor predomina în țara noastră, ne apropiem de un final de aprilie care pare normal din punct de vedere al vremii. Urmează, bineînțeles, finalul primăverii și începutul verii să trecem ușor la o vreme mai caldă, să apară și temperaturile de 30° prin luna mai și, de ce nu, o să vedem pe parcursul verii mai multe sau mai puțin episoade de caniculă”, a spus Robert Manta – meteorolog ANM, la Realitatea PLUS.

 

Articolul precedentPredicţii BBC pentru Eurovision 2023 – România nu va trece de semifinală. Franţa şi Suedia, potenţial câştigătoare
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET