Alexandru Rafila a avertizat că, în acest moment, nici trecerea prin boală şi nici vaccinul nu mai opresc transmiterea COVID-19.

 
 

„Am avut câteva valuri mai intense de îmbolnăvire. Problema este generată de faptul că nici trecerea prin boală şi nici vaccinul nu mai opresc transmiterea şi nici chiar combinaţia dintre cele două. În cazul meu, m-am infectat, apoi mi-am făcut trei doze de vaccin. Astfel de persoane se pot îmbolnăvi pentru că transmisibilitatea care era iniţial oprită de vaccin în momentul de faţă nu mai este influenţată decât în mică măsură”, a spus Alexandru Rafila, la un post TV.

 Ministrul Sănătăţii a subliniat că este recomandată protejarea persoanelor vulnerabile. 

 

„Ce s-a remarcat în Germania şi în alte ţări unde sunt multe cazuri este că formele grave sunt destul de puţine. De asta se recomandă protejarea persoanelor vulnerabile, decât măsuri în rândul populaţiei”, a mai spus ministrul Sănătății.

Articolul precedentSolstițiul de vară. 21 iunie 2022, ziua în care Soarele stă – cea mai lungă din an
Articolul următorMai multe judeţe din ţară, sub Cod Galben de vijelii, grindină şi ploi torenţiale