Minerii de la exploatarea de huilă Lupeni, în Valea Jiului, au refuzat să înceapă lucrul la schimbul întâi, în această dimineață. Oamenii sunt nemulţumiţi de faptul că nu şi-au primit integral drepturile salariale pe luna trecută, avansul fiind achitat doar în proporţie de 80%.

Potrivit liderului sindical Alin Sîn, la protestul spontan s-au alăturat şi angajaţii care au ieşit din schimbul de noapte, oamenii solicitând plata sumelor restante.

Directorul general al Complexului Energetic Hunedoara, Samuel Dioane, s-a deplasat la Exploatarea Minieră Lupeni pentru a discuta cu oamenii, în încercarea de a dezamorsa conflictul spontan.

Sindicatul Muntele a solicitat, vinerea trecută, demisia conducerii companiei, în contextul în care administraţia a anunţat că plata chenzinei I pe luna octombrie se va face doar în proporţie de 80% şi numai pentru muncitori, diferenţele şi avansul pentru personalul TESA urmând să fie achitate în cursul acestei săptămâni.

Sindicatul a acuzat „managementul defectuos” al CEH şi lipsa de lichidităţi pentru plata drepturilor băneşti, menţionând că Biroul Executiv al Sindicatului Muntele a transmis o adresă ministrului Economiei, Virgil Popescu, prin care se solicită demiterea actualei conduceri a CEH.

Sursa: Realitatea de Hunedoara

Articolul precedentVremea devine frumoasă în vestul țării
Articolul următorCHA CHA LITIX! Episodul 104. Când ești sărac cu duhul și la propriu, și la figurat