Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) încearcă să recupereze întârzierile accentuate înregistrate în cadrul unor proiecte derulate în anii trecuţi cu fonduri europene şi a semnat până acum două contracte de finanţare prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

Guvernatorul Rezervaţiei, Bogdan Bulete, a declarat pentru AGERPRES că lucrările întârziate înregistrate în şapte proiecte vizau decolmatarea unor lacuri şi canale şi erau finanţate prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM).

„Finele anului trecut le-a prins în diferite stadii de execuţie. Resturile de realizat în cadrul fiecărui proiect au fost fazate, etapizate pe Programul de Dezvoltare Durabilă. În momentul de faţă, avem semnate contracte de finanţare pentru patru din aceste proiecte şi urmează să semnăm contractele şi pentru celelalte”, a menţionat guvernatorul Rezervaţiei.

Până acum, ARBDD a semnat două contracte de finanţare în cadrul PNRR. Unul dintre ele vizează reconfigurarea infrastructurii turistice din rezervaţie, iar un altul are în vedere decolmatarea a două lacuri.

„Ambele proiecte pe PNRR erau foarte întârziate în momentul în care le-am preluat. Cu ajutorul colegilor mei, am reuşit să comasăm foarte multe din activităţile din proiecte şi din planul de achiziţii publice”, a mai spus guvernatorul Bogdan Bulete.

În cadrul proiectului care vizează reconfigurarea infrastructurii turistice din rezervaţie, la mijlocul acestei luni, ARBDD a semnat contractul de finanţare cu Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării pentru realizarea studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic, în sumă de circa 5,8 milioane de lei.

Cele două documente ar urma să fie finalizate peste nouă luni, proiectul iniţiat de ARBDD, în valoare totală de 77 de peste milioane de lei, având în vedere stabilirea a zece puncte de acces în deltă şi a 40 de foişoare şi având ca obiectiv general dezvoltarea slow-turismului în rezervaţie.

Al doilea proiect finanţat prin PNRR vizează decolmatarea a două lacuri are o valoare de peste 170 de milioane de lei, contractul de finanţare a acestuia fiind semnat în luna noiembrie a anului 2021, potrivit sursei citate.

AGERPRES

Articolul precedentBURSA DE LA BUCUREŞTI A DESCHIS ÎN SCĂDERE ŞEDINŢA DE TRANZACŢIONARE DE LUNI
Articolul următorEXERCIȚIU DE ANTRENAMENT PENTRU MILITARI REZERVIȘTI