Proiecte comune pentru Valea Jiului. Reprezentanții administrației locale de la Vulcan arată care sunt proiectele comune pentru Valea Jiului. Edilii de la Vulcan face precizarea în contextul în care Ministerul Fondurilor europene a lansat o dezbatere publică privind proiectele pentru viitorul Văii Jiului.

Nu există mari modificări față de cele prezentate în vara acestui an după vizita ministrului Fondurilor Europene, Rovana Plumb. Astfel, edilii cer infrastructură de transport și anume realizarea drumului Câmpu lui Neag – Hercunale și a drumului Vâlcea – Voineasa – Petroșani.

Nu a fost uitat nici marele domeniu schiabil. Astfel, edilii din Vulcan arată că unul din proiectele prioritare comune pentru Valea Jiului este „Domeniu schiabil Valea Jiului de la Est la Vest: Petrila, Petroșani, Vulcan, Lupeni.  Complex turistic muzeal, agrement, sport și aventură ”Poarta de intrare în Parcul Național Retezat” –Uricani”.

Dezvoltarea industrială a Văii Jiului prin crearea de parcuri industriale/incubatoare de afaceri, pentru toate localitățile din Valea Jiului și investiții în resursele zonei (cărbuni și minerale – cuarț) sunt altele din doleanțele primarilor din Valea Jiului.

În plus, se mai solicită “reabilitarea termică a blocurilor de locuințe, cofinanțare între 2-5% (programele actuale pe fonduri europene sunt cu procente mari de cofinanțare din partea asociațiilor de proprietari și a bugetului local și fondurile sunt greu de accesat- ghidurile de finanțare sunt foarte complexe). Reabilitare locuințe sociale la nivel de Valea Jiului”.

În plus, edilii mai solicită “ asigurarea finanțării de la Guvernul României pentru cofinanțare proiecte din fonduri europene și guvernamentale accesate de Valea Jiului (cofinanțările depășesc posibilitatea de a fi susținute din bugetul local, în multe cazuri)”.

 

 

Articolul precedentLucrări de întreținere la fântânile arteziene din Vulcan
Articolul următorBalul studențesc, organizat cu susținerea Primăriei Petroșani