Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Alba Iulia au dispus trimiterea în judecată a doi inculpați, un om de afaceri și SC Solar Engineering SRL. În sarcina cărora s-a reținut infracțiunea de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, săvârșită în forma participației improprii.

În 2017, pentru proiectul „Modernizarea DJ 687 Sântuhalm-Hunedoara-Călan”, finanțat din fonduri europene, a avut loc procedura de atribuire a unuia dintre contracte vizând elaborarea documentației tehnico-economice și lucrări deviere rețea electrică pentru unul dintre tronsoane. Este vorba despre tronsonul  cuprins între km 13+050  și km 22+791.

”După analizarea ofertelor depuse în cadrul licitației, a fost declarată câștigătoare oferta unei asocieri de firme din care făcea parte și SC Solar Engineering SRL. Pentru dovedirea experienței necesare, în numele SC Solar Engineering SRL, omul de afaceri inculpat în prezenta cauză, ar fi întocmit, semnat și depus mai multe documente false: contract de prestări servicii, declarație privind lista principalelor prestări de servicii în ultimii 3 ani etc. Consecința acestor demersuri ar fi fost obținerea pe nedrept de către asocierea de firme câștigătoare a licitației, a sumei de 738.878 lei”, se arată într-un comunicat al DNA

În cauză, a fost dispusă instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri mobile și imobile ce aparțin celor doi inculpați.
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 724.101 lei.

Valoarea totală a contractului pentru drumul județean este de 36.392.043,73 lei, din care valoare totală eligibilă este de 33.206.229,45 lei, iar valoarea eligibilă finanțată UE este de 28.229.523,39 lei.

Societatea trimisă în judecată este din Timiș și se află în procedură de insolvență.

 

Dosarul a ajuns pe rolul Tribunalului Hunedoara la finele lunii martie, cu propunerea de menținere a sechestrului asigurator.

Sursa: Realitatea de Hunedoara

Articolul precedentCulisele Statului Paralel, JOI: Povestea TRAGICĂ a căpitanului SRI Constantin Bucur. Cum a învins sistemul
Articolul următorCHA CHA LITIX! Episodul 185. Când prostituatele sunt mai responsabile decât aleșii neamului