Programul „Fiecare copil merită o poveste”, reglementat la începutul acestui an printr-un protocol de colaborare cu Ministerul Educației Naționale, a fost lansat și la Hunedoara.

Fiecare copil merită o poveste” este un program pilot de stimulare a lecturii în grădinițe și acasă și de dezvoltare a vocabularului, ce se adresează cu precădere copiilor din zone rurale defavorizate și profesorilor lor, la nivel național.

Programul a fost lansat și în județul Hunedoara, unde vor avea loc mai multe întâlniri și sesiune de formare cu profesorii din învățământul preșcolar – metodiști și responsabili de cercuri pedagogice.

“Copilăria timpurie reprezintă cea mai importantă perioadă din viaţa unui om prin consecinţele durabile pe care le are asupra dezvoltării ulterioare a acestuia. Tot ceea ce ştim, credem şi gândim despre copil, se reflectă în tot ceea ce facem pentru el. Poveștile citite în grădință sau în familie au o mulțime de beneficii asupra dezvoltării emoționale și cognitive a copiilor prin dezvoltarea imaginației, a vocabularului, a abilităților de comunicare, dar și prin crearea unei legături armonioase cu părintele sau educatoarea și, nu în ultimul rând, prin dezvoltarea etică și morală a acestora. Poveștile au, de asemenea, și un rol terapeutic: un copil care citește va fi un adult sănătos mental şi fizic. Copiii împrumută, încă din primii ani de viață, obiceiurile regăsite în familie, astfel, dacă el își vede părinții citind constant și cu plăcere, va deveni la rândul lui un pasionat de lectură.
De aceea, ne alăturăm cu toată deschiderea și cu deosebit entuziasm acestui program derulat de Asociaţia Ovidiu.Ro, continuând fructuoasa noastră colaborare”, a declarat Maria Ștefănie, inspector școlar general al Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Hunedoara.

Articolul precedentMircia Muntean, fost primar al Devei, eliberat temporar din penitenciar
Articolul următorUniversitatea Petroșani: Încep simpozioanele studențești