Universitatea din Petroșani are un laureat al Galei Profesorului Bologna. ”Gala Profesorului Bologna” este un proiect de tradiţie al Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), ajuns anul acesta la a XII-a ediţie. Scopul său principal este îmbunătăţirea sistemului de învăţământ superior din România prin premierea și promovarea profesorilor ce formează generaţii, reprezintă adevărate valori şi sunt modele pentru studenţi.

Gala Profesorului Bologna este singura inițiativă națională menită să omagieze și răsplătească performanța didactică a profesorilor, punând în lumină acei profesori care reușesc să inspire și să stârnească interes prin metode de predare adaptate la nevoile și interesele studentului de azi. Dincolo de activitatea de cercetare și rezultatele profesionale ale profesorilor, evenimentul își propune să răsplătească calitatea de dascăl și îndrumător a profesorului universitar român, calitate care în general este uitată în acordarea distincțiilor și premiilor dedicate cadrelor didactice. Titlul de „Profesor Bologna” este cu atât mai semnificativ cu cât acesta vine exclusiv din partea studenților – cei care sunt cei mai îndreptățiți să recunoască și să aprecieze performanța didactică a profesorilor lor.

Potrivit organizatorilor, PROFESORUL BOLOGNA sau ”Proful Tare” este orice dascăl care depăşeşte graniţele disciplinei pe care o predă şi care găseşte căi inedite pentru a se apropia de studenţi. Este cel care le câştigă prezenţa, respectul şi atenţia prin creativitatea metodelor de predare, prin jovialitatea şi uşurinţa cu care se lasă înţeles, prin darul oratoriei şi răbdare. Mai presus de orice, Proful Tare conştientizează responsabilitatea pe care şi-a asumat-o şi inspiră încredere, motivând studenţii să devină adevăraţi profesionişti în domeniul pe care îl aleg.

Acesta este conf.univ.dr.ec. Claudia Adriana Isac, director al Departamentului de Științe Economice al Facultății de Științe din cadrul instituției academice din Valea Jiului. Aceasta este cadru universitar la Petroșani din anul 1996. Este doctor în științe Economice, specializarea management.

Festivitatea de premiere a ”Profilor tari” din mediul universitar românesc va avea loc în cadrul Galei Profesorului Bologna, eveniment programat să se desfășoare în perioada 23-26 mai 2019, la Iași.

De-a lungul celor 11 ediții ale proiectului desfășurate până în prezent, au fost premiați peste 960 de Profesori Bologna, aceștia constituind Comunitatea Profesorilor Bologna, un grup al exemplelor de bună practică din universitățile românești.

 

 

Articolul precedentExpoziție inedită, la Deva
Articolul următorO treime din hunedorenii prezenți la Bursa locurilor de muncă și-au găsit un job